Cu privirea atintita pe cararuia serpuita ce duce spre livada si mana pierduta in spinarea mitoasa a "dulaului de curte", cutreier cu gandul aiurea...anii capilariei. Cetele de colindatori s-au mai imputinat, iar zapada abia ajunge de un saniusi pe trotuarul din fata portii si un omulet de zapada efemer, dar.....trosnetul lemnelor in soba, spune mereu aceleasi povesti cu talc, iar casa...casa in care mainile calde framanta cozonaci pufosi, fie ele ale mamei sau ale bunicii - dupa varsta ochilor care le privesc - ...e la fel de primitoare, desi timpul hain a lasat urme pana si in peretii fara viata. Pentru ca, pana la urma, si casa are o viata a ei, la fel de plapanda ca si a noastra si tot atatea istorii de spus cat si bunicii, care cu blandete in priviri si dor in suflet, stau la feresti si asteapta ceata vesela de nazdravani ce le umple casa de rasete si chicoteli si inima de bucurie.
Tresar si ma trezesc din visare. Se mai aud si azi zurgalai si s-or mai auzi, multa vreme de-acum inainte. Si-mi rade inima de bucurie, vazandu-mi strengarul uimit de harmalaia starnita de venirea noului an. In ochii lui mari, se nasc aceleasi mirari , incep si pentru el descoperirile si fascinatiile copilariei: mosi, spiridusi si zane pline de bunatate, care, desi isi mai schimba infatisarea pe masura ce crestem, raman acolo undeva, intr-un colt al inimii. Si fiecare zapada, fiecare an nou, deschide pentru o clipa sipetul fermecat si-i scoate la iveala.
Sa aveti un an nou fermecat si plin de povesti cu zane bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu